La Piticul Vesel

Gradinița „La Piticul Vesel” promovează un învățământ competitiv, bazat pe dezvoltarea și oferirea unor servicii educaționale și de îngrijire de calitate, destinate copiilor cu vârste între 2,5 și 6 ani, precum și familiilor acestora (programe de consiliere, parteneriate, lectorate), Toate acestea vor conduce la formarea preșcolarilor ca persoane, la dezvoltarea abilităților lor sociale, dezvoltarea cognitivă, emoțională, fizică, formarea independenței și spiritului de cooperare, de acceptare reciprocă, pregătind astfel copilul să întâmpine cu succes etapa școlarității.

Gradinița noastră își dorește să devină o mare familie, în care copiii vor descoperi un univers al socializării și dezvoltării armonioase, vor căpăta deprinderea de a învăța și cunoaște lucruri noi, în echilibru cu vârsta copilăriei, vor avea un start promițător pe drumul inițierii și pregătirii pentru compentițiile școlare.

Bine ati venit la GPP La Piticul Vesel!

Echipa noastră:

Rolul de a fi educatoare

Primii pași către noul univers GRADINIȚA este primul moment în care copiii se desprind cu greu din mâinile mamelor și le apucă pe cele ale aducatoarei. Doar două mâini care trebuie să primească cu căldură, să șteargă sute de lacrimi și să mângâie. Doar doi ochi care să exprime blândețe, doar o singură voce care să transmită sinceritate și siguranță unor mici oameni speriați, cărora le e teamă de ceea ce îi așteaptă.

Gradinița are o mare importanță în pregătirea copilului pentru școală. Rolul fiecărei educatoare este de a-l face pe copil partener în demersul educativ. Ea trebuie să susțină și să consolideze dezvoltarea și comportamentul copilului, raporturile cu sine și cu ceilalți, astfel încât acesta să poată atinge momentul când își formuleaza singur reguli și principii.

Educatoarea îndeplinește o misiune importantă de a asigura formarea și pregătirea copilului pentru viață. Grădinița nostră are cadre didactice pe care orice părinte le-ar dori pentru copilul lui și orice director le-ar dori în unitate. De ce spunem acest lucru?

Pe lângă inspecții, planificări, proiectări, organizări de concursuri, participări la cercuri și consilii, educatoare trebuie să își facă timp să le aranjeze părul fetițelor, să îi ducă la baie pe copii, să așeze mobilierul pentru activități și să răspundă la solicitările părinților. Înseamnă deci multă muncă, dăruire și concentrare. Ea trebuie să se implice în acțiuni metodice de autoperfecționare, să participe la concursuri și inspecții ca să obțină gradele didactice, la instruiri periodice.

Munca de mare răspundere pe care o îndeplinesc, le cere educatoarelor să dovedească un larg orizont cultural, să aibă cunoștințe bogate în literatură și artă, în știință și tehnică. Acestea le vor ajuta să stabilească o corelație justă între diferite arii curriculare, să dea mai multă viață și personalitate activităților sale.

De la idee la fapt…drum lung.

Era prin 2010. Nimeni nu-și închipuia ce parcurs anevoios va fi de străbătut, dar odată urcușul început, nu se putea spune stop. De rușine față de câțiva părinți care au crezut în proiect și care au adus primii 5 copilași („generatia de aur„) și din considerație față de câțiva angajați, educatoare și îngrijitoare, care au crezut în proiect și l-au încurajat, drumul a continuat.

Mai departe unde? Spre multe avize, autorizări, schimbări, proiecte reluate, încercări grele.

Sub îndrumarea tuturor specialiștilor din toate instituțiile implicate în acest demers ce ține de grija și siguranța copiilor, s-a realizat îndeplinirea cerințelor legale. Încet, încet, am devenit o organizație!

Alături de piticii veseli din Grădiniță, care s-au înmulțit de la un an la altul, ne-au fost mereu aproape părinți admirabili, cu care ne-am reîntalnit și la urmatorul frățior sau surioara, cu care am construit o lume a prieteniei și încrederii, cu care ne-am zis “ Să fim amici, de dragul celor mici”.

Și iată-ne aici, clădind un mic dar generos univers al educației și bunei creșteri. Cu o echipă tânără, dar ambițioasă, talentată și cu mare charismă în arta educării. Reușim să trimitem la școala copii bine pregătiți, cu deprinderi formate pentru învățare și pentru competițiile vieții.

Gratitudine celor care ne recomandă și altor părinți, mobilizându-ne să devenim mai buni,  mai performanți, pentru a nu dezamăgi încrederea nimănui.

Email

contact@lapiticulvesel.ro

Telefon

0748 108 165

Facebook

Informații utile

0
Profesori

We employ only qualified teachers who dedicate their lives to education.

0
Classes

Each year we work with up to 7 classes of highly talented kids of all ages.

0
Children

Since the beginning of our work, we have given necessary knowledge to many children.

0
%
Satisfied Parents

Every parent who comes to us is completely satisfied with our work for his or her kid.